Historia Universalis. Despre ce este vorba?

Ei bine… teoretic este un, să spunem mediu artificial, în care poți accesa, vedea, vizita și urmări personaje din orice moment al istoriei, oricare locație. Ca și cum ai fi acolo.  Nu, nu este vorba doar despre istoria Homo Sapiens. Ci a oricăror specii care au trăit în galaxia Calea Lactee. Și dacă nu ești interesat de istorie… poți face o vizită doar pentru a admira un răsărit de soare de acum câteva milioane de ani. Pe Terra, Lună sau orice altă planetă pe care o consideri interesantă. Sună science-fiction?

Cum poate fi accesat?

Mi-aș fi dorit să vă pot spune că este chiar posibil. Dar… nu e vorba despre realitate. Cel puțin nu despre realitatea noastră, cea de zi cu zi. Nu încă… E doar unul din conceptele pe care le veți întâlni pe măsură ce veți descoperi universul science-fiction prezentat în cărțilem nuvelele sau povestirile scurte publicate. 
În tot ceea ce am scris și urmează să scriu în continuare (sper că pe parcursul a cât mai multor ani), biblioteca virtuală „Historia Universalis” va fi prezentă. Poate nu întotdeauna într-o formă evidentă… 

Și totuși… de ce science-fiction?

În goana nebună care a devenit viața celor mai mulți dintre noi, se pare că uităm din ce în ce mai mult despre câteva din „secretele” vieții. Unul dintre ele este „Imaginația”. Da. Consider că oamenii sunt ajutați și încurajați să se „dezvețe” de imaginație. Eu însă am încredere în generațiile ce vin din urmă. Și mai am încredere în faptul că vor înțelege că „science-fiction” înseamnă de multe ori o „imaginație actuală” cu posibilități de „realitate viitoare”…


„Historia Universalis” nu aparține

Homo Sapiens.

Nici inteligenței artificiale conștiente.

Sau oricărei alte specii. 

Este istoria obiectivă a ceea ce înseamnă viață.

Este despre trecutul galaxiei.

Despre cei ce au fost și nu mai sunt.

Despre decizii și impactul lor.



„Historia Universalis” aparține

Homo Sapiens.

Și inteligenței artificiale conștiente.

Sau oricărei alte specii. 

Este istoria obiectivă a ceea ce înseamnă viață.

Este despre trecutul galaxiei.

Despre cei ce au fost și nu mai sunt.

Despre decizii și impactul lor.


Review „Renașterea”
Sursă review: https://analogiiantologii.com/2023/08/13/renasterea-recenzie/ Autor review: Marius...
Mai mult...
Romanul „Renașterea” poate fi cumpărat în format fizic
Romanul „Renașterea” din seria „Noi Orizonturi”, poate fi acum cumpărat în format fizic… dar să...
Mai mult...
„Renașterea” – cap. III - Umbre -
Capitolul III – Umbre –   „Introducere” Fragment din „Istoria secretă” „ Pentru cei...
Mai mult...
Renasterea - pentru prietenii Bookster...
Acum, cei care au cont la Bookster, o pot împrumuta urmând acest link: https://library.bookster.ro/ebooks/renasterea....
Mai mult...
„Renașterea” – cap. II - Întâlniri
Capitolul II – Întâlniri – „Este și a fost, neștiută omniprezență. Speranța. Pierduți...
Mai mult...
„Renașterea” - cap. I De ce nu?
Capitolul I – De ce nu? – „Ciudată specie, umanitatea.” fragment din „Istoria...
Mai mult...
Câteva precizări...
Așa cum am promis, voi începe publicarea pe capitole a cărții. Evident, fără bani sau alte obligații...
Mai mult...

Mulțumiri...

Îți mulțumesc ție, celui care ai ajuns pe această pagină. Înseamnă că deja mi-ai acordat câteva secunde din viața ta. Cu atât mai mult cu cât  timpul a devenit atât de important în zilele noastre…  Prin urmare, mă voi opri, deocamdată. Nu înainte de a-ți ura lectură plăcută.

Historia Universalis Logo patrat acasa science-fiction noi orizonturi batranii primele contacte blog evenmente contact
Citat Maria Stamate - fericire 1 acasa science-fiction historia-universalis
Scroll to Top